Istoric:
Prima atestare documentară a Culei de la Șuici datează din timpul vizitei Mitropolitului Neofit I, care în 1746, călătorind prin zona Muscelului, a ajuns la casa căpitanului Balotă, pe care o descrie drept o casă impozantă din piatră, cu ziduri groase fortificate, spre a ține hoții la distanță. Această primă construcție a intrat în posesia familiei Brătianu, după căsătoria lui Ene Brătianu cu nepoata căpitanului Ștefan Balotă. În anul 1792, pe moșia Șuici, Ene Brătianu construiește o biserică, cu hramul Sfântul Nicolae.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Ene Brătianu construiește un conac cu elemente fortificate, numit ulterior Cula Sultănica, (după numele Sultanei Tigveanu, fiica sa), ce a înglobat nucleul mai vechi de la construcția culei existentă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, a căpitanului Ştefan Balotă.
Descriere:
Cula Sultănica este alcătuită din nucleul central de la vechea culă, care a avut mai multe extinderi pe laturile de nord-est, sud-est, adăugate la finalul secolului al XVIII-lea, și pe latura de sud-vest în secolul al XIX-lea. Dispune de două niveluri. Etapele diferite de construire sunt evidențiate prin sistemul constructiv. Nucleul central, cu plan compact, de formă dreptunghiulară, are încăperi acoperite cu bolți cilindrice la parter și la etaj, la etaj se păstrează metereze. Faza a doua este reprezentată prin construcțiile de pe laturile de nord-est şi sud-est, străpunse de trei arcade la parter. Faza a treia este reprezentată de construcția de pe latura sud-vest. Cula avea un brâu median, dispus de jur împrejur, mai puțin pe latura de sud-vest.
Despre cule
Cula este un tip de construcție răspândit în Peninsula Balcanică, cu precădere în Serbia, Albania și Bulgaria. La nord de Dunăre, în România, este prezent doar în Oltenia și vestul Munteniei.
Termenul derivă din cuvântul turcesc „kula”, care înseamnă turn. În arhitectura românească, definește un anumit tip de locuință fortificată, cu volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei nivele, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire.
Culele au apărut în perioada de sfârșit al secolului al XVII-lea și de început al secolului al XVIII-lea, din nevoia de apărare a micii boierimii din mediul rural, pe fondul unei stări de nesiguranță dată de presiunea pașalelor de la sud de Dunăre, în contextul intensificării dominației otomane și a slăbirii autorității de stat. Intervalul în care au fost ridicate culele
